Clarificarea noțiunii de jurisdicții necooperante

În vederea clarificării legislației referitoare la jurisdicțiile necooperante, Ministerul Finanțelor anunță că a întreprins demersurile necesare pentru ca, în scurt timp, să fie modificate prevederile art.25 alin.4) lit.f^1) din Codul fiscal. Acest punct, introdus printr-o modificare intrată în vigoare în ianuarie 2021, prevede că sunt nedeductibile cheltuielile efectuate ca urmare a unor tranzacții cu o persoană fizică sau juridică situată într-un stat care, la data înregistrării cheltuielilor, este inclus în anexa I și/sau anexa II din Lista UE a jurisdicțiilor necooperante în scopuri fiscale, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Modificarea va viza eliminarea prevederii conform căreia statele incluse în anexa II vor fi considerate drept jurisdicții necooperante în scopuri fiscale, măsură care vine să clarifice, în acest sens, inclusiv tratamentul fiscal aplicat tranzacțiilor efectuate începând cu 1 ianuarie 2021.

În baza informațiilor disponibile până acum, niciun alt stat membru nu a adoptat măsuri similare împotriva jurisdicțiilor incluse în anexa II din Lista UE a jurisdicțiilor necooperante în scopuri fiscale.

Ministerul Finanțelor dorește să clarifice faptul că, în contextul raportării aranjamentelor transfrontaliere conform Directivei UE 2018/822 (cunoscută sub numele de DAC 6), prin noțiunea de jurisdicții necooperante se face referire doar la țările din anexa I a Listei UE privind jurisdicțiile necooperante în scopuri fiscale, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Cristina Georgescu

Partener

FCCA, Expert Contabil și Consultant Fiscal cu peste 24 ani de experiență. Având o fire practică, anticipează nevoia clienților și îi ajută pe aceștia în luarea deciziilor. Abilitatea, optimismul, flexibilitatea și atenția cu care gestionează fiecare client în parte, fac din Cristina un partener de încredere pentru clienți.

Iona Bădescu

Partener

Expert Contabil și Auditor Financiar cu peste 24 ani de experiență. Pasionată de lucrul cu clienții si implicată în multiple misiuni de creare și implementare de proceduri și procese contabile, Ioana oferă soluții financiar contabile optime, adaptate nevoilor clienților. Este profesionistul pe care te poți baza pentru un lucru bine făcut.