Încă de la început și până astăzi am lucrat ca într-o familie
Clienții noștri ne-au devenit prieteni, legăturile dintre noi și parteneri sunt bazate pe încredere, profesionalism și deschidere.
Te așteptăm alături de noi dacă ești în căutarea unui mediu deschis, flexibil și transparent.
Ne diferențiem prin calitatea serviciilor și relația de apropiere între toți membrii echipei.
Suntem optimiști, dornici de a învăța continuu, responsabili și autonomi.
Suntem o echipă și ne mândrim cu asta!
Ne place să facem lucrurile bine, ne place să știm că suntem aproape de client și că avem un aport în dezvoltarea afacerii sale.
Totodată, ca orice echipă energică, știm să ne și relaxăm, să ne simțim bine, să ne ajutăm și să creăm o atmosferă plăcută.
Posturi disponibile
Dacă vrei să crești, să fii apreciat, să simți că ești omul potrivit la locul potrivit, suntem aici să ne cunoaștem.
Te așteptăm în echipa APEX!
Vei face parte dintr-o echipă completă și vei învăța pas cu pas detaliile serviciilor pe care le oferim clienților noștri.
Vei cunoaște și lucra cu clienții care fac parte din portofoliul echipei, având suportul celor din echipă.
Noile cunoștințe te vor ajuta să te dezvolți și să ai mai multă încredere în tine.